Posted by Victor_Generalu' on May 19, 2007
Stiu ca par altfel dar si eu plang
Obstacole… uneori rezist, alteori ma infrang
Stiu ca mi-am dezamagit prietenii zicand vrute si nevrute
17 ani am enervat, am denigrat sau am bucurat suflete
Putini mi-au ridicat moralul cand eram o frunza-n vant
Multi au vazut ca sunt jos si au vrut sa m-afund in pamant
Am gresit, dar n-as vrea sa schimb nimic
Mi-as fi dorit sa fiu un fiu mai bun un pic
Stiu ca am zis tot, si totusi nimic
Si mai stiu ca uneori… ma contrazic
Popularity: 1% [?]
Posted by Victor_Generalu' on
N-am scut ca n-am stiut ca silabele ard
Acum inima-mi bate mai tare, decat un bodyguard
Hazardez sentimente, fentez reactii lente
La impulsuri naturale, eventual adiacente
Inteleg ca orice om priveste dragostea-n felul sau
Visez s-ajung sa vad, c-o privesti in felul meu
Te iubesc, si zbier, stii ca-s nebun de fel
Stii ca-s plin in inima, ca nu mai gandesc la fel…
Popularity: 1% [?]
Posted by Alina Ursu on
Iubirea este o tema literara foarte vasta si importanta, ale carei origini se leaga de originile culturii umane. În opinia lui Victor Hugo, “dragostea e chiar parte din suflet. E de aceeasi natura. Dragostea e ca o scânteie divina si ca sufletul, si tot ca el e incoruptibila, indivizibila, nepieritoare. E un punct de foc în noi, nemuritor si infinit, pe care nimic nu-l poate margini si nimic nu-l poate atinge. Îl simti arzând pâna în maduva oaselor si-l vezi stralucind pâna în adâncurile cerului”.
Înrudite, prin sens, cu termenul “iubire” sunt termenii “eros” si “amor”.
Conform “Micului dictionar enciclopedic”, iubirea este “faptul de a iubi”, “sentiment erotic pentru o persoana de sex opus”, “sentiment puternic de simpatie, de admiratie si de afectiune pentru cineva”. În “Dictionarul de filozofie”, ea apare ca “termen atribuit unui sentiment moral-estetic funciar, opus egoismului. Iubirea se manifesta în aspiratia dezinteresata si patrunsa de abnegatie catre obiectul sau: o persoana sau o colectivitate, o idee sau o valoare, o activitate profesionala sau sociala. Nasterea si dezvoltarea acestui sentiment, pe plan istoric si individual, este intim legata de formarea personalitatii. Iubirea dintre sexe vizeaza persoana umana în plenitudinea sa fizica, morala si intelectuala, în frumusetea individualitatii sale unice si irepetabile, fiind generatoare de fericire autentica numai în aceasta calitate. Natura si rolul îndeplinit de iubire în viata oamenilor a primit în istoria culturii interpretari variate. Una dintre cele mai vechi interpretari este aceea mitologica-cosmologica, în care iubirea apare ca o forta cosmica grandioasa, generatoare si creatoare
Putem spune “ca iubirea e direct legata de corporalitate si frumusete. Frumusetea fiintei iubite transfigureaza lumea. Pasiunea iubirii este supremul mijloc de a aduce eternitatea pe pamânt. Orice iubire adevarata este absoluta si nepieritoare, chiar daca ea se cladeste pe teritoriul celei mai flagrante perisabilitati. Frumusetea e trecatoare, sensibilitatea se toceste, corpul îmbatrâneste”. Iubirea este o parte a intimitatii umane profunde. “Iubirile nu se repeta; orice iubire e un caz particular, unic, absolut si ireductibil. Câti indivizi umani, tot atâtea iubiri.Nimeni nu poate trai iubirea altuia, desi oamenii seamana unul cu altul “
Dragostea cunoaste nimeroase clasificari. Se poate vorbi de prietenie, de dragoste familiala (fraterna, filiala, paterna, materna, maritala) si de dragoste religioasa (adoratie, veneratie). “Viata si literatura ne arata ca iubirea poate fi fulgeratoare, nebuna, iresponsabila, sau dimpotriva ascunsa, platonica, grava, metafizica, razbunatoare. Iubirea poate fi vulgara, carnala, dar tot ea poate atinge nu o data zonele cele mai înalte ale spiritualizarii fiintei”.
Dragostea este foarte importanta în mitologie, în special în cea indiana si în cea greaca. La indieni, aceasta tema reprezinta subiectul principal din numeroase epopei, precum “Mahabharata”, “Ramayana”, “Sakuntala”, “Nara si Dunaryanti”. În spatiul occidental, mitologia greaca a dat nastere unui numar însemnat de cupluri celebre, ce au devenit motive literare: Afrodita si Ares, Eros si Psyche, Hades si Persefona, Zeus si Danae, Diana si Achteon, Pygmalion si Galateea, Filemon si Baucis, Elena si Paris, Ulise si Penelopa, Andromeda si Perseu, Ariadna si Tezeu.
Tema iubirii a fost abordata atât în scrieri laice, cât si în scrieri religioase. În religia crestina, cele mai cunoscute opere de acest gen sunt: “Cântarea Cântarilor”, atribuita lui Solomon, si scrisoarea apostolului Pavel catre corinteni. Ele descriu dragostea permanenta dintre divinitate si popor, Iehova si Israel, respectiv dintre Iisus Hristos si Biserica.
În literatura laica straina, un exponent de referinta al temei în discutie este tragedia “Romeo si Julieta”, scrisa de William Shakespeare. Subiectul acestei opere literare este iubirea ce se naste între doi tineri veronezi: Romeo si Julieta. Ei fac parte din familiile Montague, respectiv Capulet, familii ce se urasc de moarte. Romeo o cunoaste pe Julieta la un bal dat de familia Capulet si se îndragosteste imediat de ea. Cei doi tineri nu tin cont de rivalitatea familiilor din care provin, desi îsi dau seama ca iubirea lor este paradoxala si imposibila. Are loc o confruntare cu limitele, ce anticipeaza sfârsitul tragic al dragostei lor.
În literatura laica româna, mitul erotic este unul dintre miturile fundamentale, alaturi de mitul pastoral, mitul estetic si mitul etnogenezei. Tema iubirii este cel mai bine ilustrata în creatia lui Mihai Eminescu. Conform opiniei lui George Calinescu, în opera lui Eminescu exista patru ipostaze diferite ale iubirii: iubirea paradisiaca, iubirea demonica, iubirea mortuara si iubirea elegiaca. În poeziile sale, tema iubirii se contopeste, deseori, cu tema naturii si a jocului. Jocul inocent, neintentionat, este transformat în joc sentimental. Acesta nu pastreaza toate caracteristicile unui joc.
Putem afirma, astfel, ca tema iubirii prezinta o valoare culturala incontestabila, dovedita de numarul impresionant de opere care au abordat acest subiect.
Popularity: 1% [?]
Posted by Alina Ursu on
Elemente simbolistice specifice
poeziei bacoviene
Despre G. Bacovia , N.Manolescu afirma ca este simbolist prin formatie , dar care îsi depaseste epoca , apartinând poeziei moderne ca unul dintre marii precursori .
Implicarea simbolismului în opera lui Bacovia este evidenta, întrucât acesta recurge la : simboluri , sugestii , corespondente , muzicalitate , prozodie . Influentele resimtite în poemele sale sunt diverse : E.A Poe , Rollinat , Verlaine , Baudelaire , s.a .Temele si motivele simboliste preluate de poet ar fi : conditia poetului si a poeziei , motivul singuratatii , melancolia , evadarile , natura romantica , starea de nevroza , culorile si muzica , poezia târgului, s.a. Declararea atasamentului fata de simbolisti se regaseste în volumul Cu voi .
Bacovia alesese sau poate fusese el cel ales de muze sa reprezinte si sa urce la cote nebanuite simbolismul românesc. Caci în 1916 , când îi aparea volumul de debut Plumb , literatura noastra consemmna de fapt una din datele de referinta ale poeziei , cartea anuntând o individualitate lirica de necontestat , atât în raport cu ceilalti simbolisti ( Macedonski , Minulescu , M.Demetriade , S.Petica , D.Anghel ) cât si cu cei de alte orientari , predecesori sau contemporani cu el . Si fata de unii , si fata de altii , Bacovia venea cu un univers al lui , orasul provincial , stilizat în linii si culori esentiale , în tonuri de cenusiu , violet si galben .El aduce acel sfârsit continuu , cum avea sa-i defineasca mesajul operei un comentator de mai târziu , Ion Caraion .
Bacovia are voluptatea mortii , a dezagregarii , a trecerii în neant si toate simbolurile poeziei sale conduc catre aceasta idee. Cel mai adesea fixarea cadrului în care îsi plaseaza simbolurile are loc toamna si iarna , cel dintâi dintre aceste anotimpuri fiind prin excelenta el însusi un simbol al mortii . Caderea frunzelor apare în plan strict vegetativ al naturii ca o eliberare , stare catre care , cazând în moarte în plan uman tinde sa ajunga si poetul , împreuna cu iubita lui , precum în Note de toamna . În ceea ce priveste primavara , poetul îi contrapune latura sumbra a existentei , si de aceea el nu scrie poezii senine si optimiste ci Nervi si Note melancolice .
S-a spus ca poezia lui Bacovia sta sub semnul liricii simboliste franceze . Însusi poetul marturisea în 1943 ca persistenta într-o culoare a deprins-o de la francezi si ca prin 1898-1903 , una din obsesiile sale a fost simbolismul decadent si ca l-au preocupat adânc Verlaine , Rimbaud , Baudelaire , Rollinat , Jean Moreas . Sunt însa suficient de multe note distinctive si personale care-l îndeparteaza pe poet de simbolistii din
tara lui Voltaire . Ceea ce la Verlaine si Baudelaire , ca si la ceilalti simbolisti, urmarea , alaturi de semnificatii muzica si armonia , la Bacovia , dimpotriva , e dizarmonic , aproape antimuzical , datorita sincopelor , ruperilor de vers . Peisajul sau e întunecat , cu tuse îngrosate pâna la brutalitate . Ceea ce conteaza la el e decorul , halucinant pentru ca înfioara , captivant pentru ca trimite la planul dedesubt al poeziei .
Poezia lui Bacovia exprima o stare depresiva specifica unui intelectual proletar , cu o structura sufleteasca ultrasensibila , de aceea poate fi încadrata si în directia simbolismului depresiv .
Universul poeziei bacoviene este ca o cupola de plumb sub care domneste nelinistea , spaima de nefiinta , de izolare: De-atâtea nopti aud plouând /Aud materia plângând/Sunt singur si ma duce-un gând/Spre locuintele lacustre .
Popularity: 2% [?]
