Prima oara cand am auzit de film, ma asteptam sa fie o alta pseudo-comedie, destul de reusita poate, centrata pe o portretizare sumara a vietii dominate de droguri, alcool, afaceri dubioase, caractere bine conturate, poate chiar amuzante si un soundtrack bun, nimic mai mult. Se pare ca n-am avut dreptate. In privinta “nimic mai mult”-ului.

            “It’s all gone Pete Tong”(2004), cu 11 premii si 9 nominalizari la activ, intra in categoria de mockumentaries, propunandu-si relatarea vietii unui ‘legendar’ DJ – Frankie Wilde – de la devenirea si apogeul lui, in special pe plaja Ibizei, trecand prin degradarea treptata a auzului sau si intr-un final disparitia lui de pe scena, precedata de o ultima zbatere ce a socat intregul domeniu muzical.

Actiunea reda astfel, nu fara generoase doze de umor negru, dimensiunea tragica a vietii unei legende, dupa cum e sugerat inca din titlu – forma argotica pentru “It’s all gone wrong”. Filmat sub forma unui documentar, sentimentul de autenticitate este sustinut si de prezenta unor mari DJ precum Carl Cox, Tiesto, Paul Van Dyk, Pete Tong, Lol Hammond care isi exprima diverse consideratii privindu-l pe Frankie, pe parcursul filmului. “Frankie was definitely one of the best. He had his very sort-of own style, his very own momentum with the crowd. I don’t think that anyone else did it his way.” (Paul Van Dyk)

            Filmul incepe pe ritmul piesei Schwab – DJs in a row, cu imagini reprezentative pentru Frankie si activitatea lui de turntablist cu o mare priza la public, dependent de cocaina, casatorit cu un model cunoscut la filmarile unuia dintre videoclipurile sale de succes, locuind intr-o vila din Ibiza, pe scurt, o viata opulenta, la un nivel superficial. Dupa o activitate de 11 ani ca DJ, Frankie descopera ca isi pierde auzul cu rapiditate, implicit capacitatea de a mixa, fapt influentat in mare parte de viata nesanatoasa pe care o ducea, cantitatile industriale de alcool si droguri ingerate dar si volumul muzicii din cluburi, toate acestea pe fondul unei afectiuni a urechii existente inca de la nastere. Initial refuzand sa accepte faptul ca se afla in pragul surzeniei, continua in acelasi ritm amplificandu-si problema si isi scurteaza din timpul in care mai poate auzi. Pierderea auzului echivaleaza de fapt cu o trezire la realitate si o descoperire a vietii suprficiale traite pana la acel moment dar pana la aceasta acceptare a situatiei, Frankie are de dus numeroase lupte cu el insusi, inclusiv cu halucinatiile sale, produs al dependentei sale de cocaina.

            De remarcat sunt credibilitatea rolului lui Paul Kaye dar si talentul cu care actorul britanic impersoneaza un Frankie Wilde hiperactiv, ducand o viata de un hedonism extrem, dar care traieste prin muzica si pentru publicul sau, dovedind o vointa admirabila.

            Recomand filmul oricarui “pasionat de muzica” dar si oricui, in general, ca sinteza a vietii unui om cu toate dimensiunile ei, mai mult sau mai putin extreme.

“He made disabilities cool.”(Jack Stoddart)