“Orice roman bun spune adevarul si orice roman prost minte. Fiindca a spune adevarul inseamna sa-l faci pe cititor sa traiasca o iluzie, iar a minti inseamna sa nu-ti izbunteasca aceasta smecherie. Romanul este, asadar, un gen amoral, altfel spus, el are o etica sui-generis, pentru care adevar si minciuna sunt concepte strict estetice[…] Fara iluzie nu exista roman!”(Mario Vargas Llosa)

Acest tratat cuprinde, printre alte cateva mii de cuvinte academice care in ziua de azi se dovedesc a fi prea putin pe gustul cititorilor reprezentativi ai generatii noastre, si o lectie, as zice eu vitala, pentru cel ce se vrea a fi un ziarist, un publicist, un compozitor,un poet, un scriitor, un plasmuitor de..minciuna. Care este invatatura principala a acestui monolog? sa invatatm sa mintim, si nu oricum. Sa mintim bine pentru a ne tine lectorul captiv in universul literaturii noastre, pentru a incatusa cati mai multi cititori si a-i determina sa isi iubeasca propria inchisoare. Sa scriem cu har, cu pasiune, nu de plictiseala sau de “constiinta ma streseaza sa ma apuc de pix si hartie”.

“Fictiunea este o minciuna care tainuieste un adevar adanc; ea este viata care n-a fost, cea pe care barbatii si femeile unei epoci date au vrut si n-au putut sa o aiba, asa ca au fost nevoiti s-o inventeze. Ea nu este zugravirea fatisa a Istoriei, ci mai degeraba partea goala de dinauntru, reversul mastii, ne-intamplarea care tocmai de aceea a trebuit sa fie creata de imaginatie si de cuvinte , ca sa aline ambitiile pe care viata adevarata nu era in stare sa le satisfaca, sa umple golurile descoperite de acei barbati si acele femei in jurul lor si pe care ei se straduiau sa le populeze cu nalucirile scornite de mintea lor.” (Mario Vargas Llosa).

Sa ne bucuram acum pentru ca fictiunea este printre singurele resurse nelimitate pe care le posedam, de care ne putem bucura, cu care putem rani, izola si fermeca. Literatura este strans legata de minciuna. Adevarul aproape deloc. Pentru ca am observat ca oamenii sunt reticenti la adevar, prefera in schimb un adevar invelit intr-o crusta a minciunii. Adevarul doare, dar fictiunea oare nu?Ne dorim sa fim mintiti pentru ca nu ne place lumea in care suntem destinati sa ne realizam si astfel, ne inventam propriul lacas de cult, o cochilie atat de rezistenta incat nici cel mai terifiant uragan nu o va putea destrama. Dar este bine ceea ce facem. Pentru ca realizam, cream, plasmuim folosindu-ne de har. De imaginatie. De vocatie. Asadoar atunci cand ne citim creatiile sau le citim creatiile sa incercam sa fim mai putin judecatori, si mai mult inculpati. Adevarul se poate transforma in minciuna.

Pentru ca “A intelege o opera nu este o expresie mai putin confuza decat a intelege un om. Nu este vorba sa faci inteligibila o opera, ci sa-i faci pe ceilalti sensibili la ceea ce formeaza valoarea ei.”(Malraux)

Popularity: 1% [?]

You Should Also Check Out This Post:

More Active Posts: