Eu sunt nimic. Nu mai cred in nimic. Toate ma mint. Nu mai am curaj. Trista noiembrie cu ganduri rupte de realitate. Chiar trebuie sa traiesc aici, acum si pentru prezentul acesta? Vreau sa-mi schitez propria viata. Cu tus de sange. Ce fericire e aceasta? Nu mai pot sa simt nimic. Ce-as mai putea sa-L rog? Sa ma recreeze. Din nimic, pentru nimic, cu nimic, de la nimic, intr-un nimic. Sa fiu eu. Adica nimic.

Uite, vezi? Vezi? Stii? Vezi ce-ai facut din mine? Din noi? Din istoria noastra? Un mormant viu de sperante, vise si de temeri. Si totusi parca nu-mi lipseste nimic… ce tot caut? Minute neramase din noaptea asta, in care portelanul fetei incepe a se innegri … Imi justific plansul tacut. Doare, da, doare. Numai cand plang. Si plang. Plang intotdeauna. Stii?

Ti-am vazut chipul in geamul aburit … oameni in jur- inexistenti, doar chipul tau il vad si-acum in minte … o ploaie fina se scurge pe geamul murdar …

Nu mai e abur, nu mai e nimic… tot ce mai traia in mine acum s-a stins, o data cu toamna …plec. Plec pentru lacrimile nemeritate si pacatele fara de mantuire…

Popularity: 1% [?]

You Should Also Check Out This Post:

More Active Posts: