De sarbatorile Craciunului, cel mai frumos obicei este colinda. Colindele sunt cantecele cu care copiii, tinerii, sau maturii intampina venirea lui Hristos pe pamant. Aceste traditii s-au pastrat de pe timpul romanilor. Vechile petreceri pagane de la inceputul lui ianuarie, asa-numitele calendae, s-au preschimbat, cu timpul, in sarbatori crestine. Colindele de Craciun nareaza despre viata zbuciumata a Mantuitorului, de la nastere pana la rastignire. Dar de unde provine cuvantul „colind” (sau „colinda”)?

Filologii sunt cu totii de acord in privinta etimologiei cuvantului: latinescul calendae, nume dat sarbatorilor pagane de Anul Nou, cand romanii urau noroc si fericire prietenilor lor, cu ocazia anului care incepea. In timpul Calendelor lui Januariu, copiii romanilor umblau din casa in casa si cantau imnuri. Datina latina a trecut, mai apoi, nu numai la romani, ci si la celelalte natii romanice, precum si la slavi. Se pune intrebarea urmatoare: cine a zamislit aceste nestemate, care au strabatut mileniile?

Cele religioase de nuanta crestina au fost create, desigur, de preotii si cantaretii bisericesti. Exista o stransa legatura intre colindele cantate de Craciun, Anul Nou, Florii sau Pasti si muzica religioasa bizantina ori gregoriana. Muzica liturgica a influentat colindele si le-a desavarsit.

Specialistii in domeniu afirma ca nici un popor din lume nu poseda o colectie mai frumoasa si variata de colinde precum poporul roman. Colindele interpretate de Corul Madrigal au uimit intreaga lume.

Popularity: 1% [?]

You Should Also Check Out This Post:

More Active Posts: