Curcubeu de griuri arse

Posted by Alina Tuduri on March 24, 2008

Acum lumânarea se stinge încet, cu fiecare picatură de ceară mai mult. E umbră, întuneric, beznă. Întind un gri colorat spre tine, apoi un gri neutru, apoi un roşu aprins contopeşte culorile într-o masă neomogenă, în şuviţe de curcubeu. Cerul picură prin soare în bolul de cerneluri rotunde, iar marea râzândă ne scaldă pamantul uscat, legat acum într-o cocă de alb. Iar din îmbrăţişarea aceasta de valuri, un boţ de verde se ridică, pluteşte pe note subţiri de vioară şi ne priveşte.
Totul se amestecă iaraşi, iar cele două griuri ale noastre se decantează, se dezlipesc unul de celălalt, încet şi dispar; griul tău a plecat, al meu a rămas legat de mare. Iar lacrimile ei frământă lutul-ulcior în care se ghemuieşte boţul meu de verde.
Pe nisipul alb de sticlă pisată, patru tălpi sunt umplute cu apa sărată a flăcării ce se stinge uşor iar şi iar, iar şi iar.
Apoi se adună furtuna, lină şi calmă din care răsare târziu în noapte soarele din lună, mai strălucitor şi mai singur decât oricât. Iar griul meu colorat şi boţul lor de verde crescând stau alergând din nou şi din nou, sub mirarea norilor ce au plecat.
Degeaba mai speri că aducând griul tău înapoi, culorile-şi vor toci colţurile pătrate spre coca de alb de demult, de prea vechi. Degeaba aduci acum trandafirul să amesteci cernelurile, boţul de verde nu mai e boţ, nu mai e nimic căci a dansat cu apa. Griurile noastre nu mai pot fi curcubeu, nu mai pot fi nimic – sunt lut ars de soare, griul tău şi al meu colorat separat, nu mai sunt roşu sau vals sau mi; sunt acum Nord si Sud între care o lume întreagă se naşte şi moare, sunt lacrima mea stângă şi şuvoiul curgând din pleoapa ta dreaptă.
Taci, nu mai spune nimic; tot ce-i al tău e lipsit de sens. Tu ai plecat şi m-ai lăsat legată de mare, iar acum lumânarea pâlpâie încet spre întuneric din beznă, întuneric din soare.
>12.03.2008

Popularity: 1% [?]