subscribe to the RSS Feed

Thursday, November 20, 2008

Filmul din spatele filmului

Posted by Gabriel Brezoiu on June 19, 2008

Industria cinematografică a câştigat mult teren în ultimele decenii graţie dezvoltării televiziunii, în special. Bugetele de miliarde de la Hollywood sunt o tentaţie pentru orice tânăr actor.
Pentru a fi comerciale (şi pentru a se recupera banii investiţi) trebuie ca temele abordate să fie adresate unei mase cât mai mari de de oameni. Astfel, calitatea pierde teren în faţa cantităţii, iar filmele de valoare (mă refer la cele cu o puternică expresivitate a mesajului şi cu gradarea acestuia pe mai multe nivele de înţelgere) scad din punct de vedere numeric.
„Filmul din spatele filmului” – un titlu pompos şi uşor clişeic sau mai degrabă o reflecţie personală asupra interpretării mesajului cinematografic. Cel mai simplu se înţelege pe un exemplu. De pildă, „Requiem for a dream” (cine mă cunoaşte, s-ar putea să înţeleagă de ce am ales acest exemplu).
La primul nivel de înţelegere, se prezintă acţiunea – cu fapte şi personaje. Apoi, într-o aprofundare, se creează conexiuni între conţinutul peliculei şi experienţa de viaţă anterioară. Imaginile, sunetele şi cuvintele dau naştere la emoţii puternice şi senzaţii. În cadrul exemplului meu, imaginile sunt atât de şocante iar alături de coloana sonoră foarte sugestivă reuşeşte să transmită un mesaj expresiv privind combaterea consumului de stupefiante.
De aceea, lumea filmelor ca şi a celorlalte arte este atât de subiectivă; fiecare cititor/spectator/ascultător reinterpretează mesajul din perspectivă proprie.
Îndrăznesc să afirm că cinematografia este cea mai complexă artă întrucât pune laolaltă puterea imaginii şi a culorilor, gingăşia sunetelor şi expresivitatea limbajului; toate acestea pentru o peliculă reuşită menită să ne detaşeze de presiunea lumii în care trăim. Eu cred că merită!

Popularity: 7% [?]

Add A Comment

home | top